O fetiță în vârstă de 2 ani şi 4 luni a fost transportată vineri seara, 3 iulie, la spital după ce a căzut de la balconul unui apartament situat la etajul întâi al unui bloc din Mediaș, județul Sibiu.
Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Sibiu, un echipaj cu medic a intervenit pe strada Nisipului, unde copilul a fost găsit conştient. Evaluarea medicală a indicat un traumatism toraco-abdominal stâng şi un traumatism de bazin.
După acordarea primelor îngrijiri la faţa locului, fetiţa a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgenţe (CPU) Mediaş pentru investigaţii şi tratament suplimentar.
Primele verificări ale poliţiştilor arată că incidentul s-ar fi produs printr-o cădere de la balconul aflat la etajul I, de la aproximativ patru metri înălţime. Poliţia a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanţele producerii evenimentului.


Comentarii recente