DIICOT – Structura Centrală a dispus reținerea lui Cosmin Tudoran, în vârstă de 21 de ani, cercetat pentru amenințare în scop terorist în formă continuată. Ancheta arată că, începând din octombrie 2025 și până în prezent, Tudoran ar fi transmis în mod repetat mesaje de amenințare pe rețelele de socializare, vizând persoane aparținând unor minorități etnice și religioase.
Procurorii susțin că textele conțineau amenințări cu acte de violență asupra vieții, integrității corporale sau sănătății unor persoane și că autorul ar fi amenințat inclusiv cu distrugerea unui lăcaș de cult din municipiul București. Scopul acestor amenințări ar fi fost, potrivit anchetei, intimidarea unui segment al populației prin provocarea unui puternic impact psihologic.
Parchetul urmează să sesizeze Curtea de Apel București cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile.
Cosmin Tudoran nu este la prima condamnare: în august 2025 l-a lovit pe un livrator originar din Bangladesh pe o stradă din București, cerându-i să părăsească România. Judecătoria Sectorului 2 l-a condamnat în primă instanță, în septembrie 2026, la un an și opt luni de închisoare cu suspendare, pentru lovire sau alte violențe şi pentru utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
Magistrații au reținut că pe 26 august 2025, în jurul orei 22:30, Tudoran l-a lovit cu pumnul pe livrator din motive rasiale și xenofobe; victima a avut nevoie de una-două zile de îngrijiri medicale. Agresiunea a fost filmată de atacator, care în înregistrare îl numea pe livrator „invadator” și îi cerea să plece din România, iar ulterior a făcut declarații cu caracter rasist în fața instanței.
Imediat după agresiune, agresorul a fost pus la pământ și imobilizat de agentul Andrei Jianu, de la Secția 7 Poliție, care se afla în timpul liber. De asemenea, ancheta arată că Tudoran ar fi distribuit pe 14 iunie 2025 un colaj video care înfățișa simboluri ale Mișcării Legionare şi imagini cu Adolf Hitler şi swastici.


Comentarii recente