Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, afirmă că marile festivaluri de muzică din România joacă un rol semnificativ în economie, atrăgând turiști, stimulând consumul și generând investiții private. Potrivit ministrului, evenimentele majore reunesc anual peste un milion de participanți și aduc zeci de mii de turiști străini, cu un impact economic evaluat la milioane de euro.
„Fiecare turist care participă la un festival înseamnă nopți de cazare, consum la restaurante, transport, cumpărături și servicii locale. Înseamnă venituri pentru antreprenori, locuri de muncă, încasări suplimentare la bugetele locale și la bugetul de stat”, a scris Nazare pe Facebook.
El a subliniat că beneficiile nu se limitează la efectul economic direct, ci includ și promovarea imaginii României în străinătate: astfel de evenimente „poziționează România pe harta marilor destinații europene” și sprijină antreprenoriatul local. Capacitatea de a organiza festivaluri de amploare, spune ministrul, transmite un semnal pozitiv investitorilor și poate stimula interesul pentru turism și alte evenimente internaționale.
Ministerul Finanțelor, a mai spus Nazare, lucrează la măsuri pentru un cadru fiscal „predictibil și competitiv” care să încurajeze investițiile în acest sector. În ultimul an au fost demarate grupuri de lucru dedicate pentru a aduce mai multă echitate fiscală domeniului, în vederea consolidării potențialului României ca destinație pentru turismul de evenimente.


Comentarii recente