Un bărbat a murit sâmbătă după-amiază după ce a fost lovit de trenul InterRegio 1653, care circula pe ruta București Nord – Suceava, în comuna Mircești, județul Iași.
Potrivit informațiilor preliminare furnizate de CFR, mecanicul locomotivei a observat persoana aflată pe șine și a acționat semnalele acustice de avertizare, însă aceasta nu s-a îndepărtat din calea trenului.
Incidentul a fost anunțat la 112, iar la fața locului au intervenit un echipaj de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul Secției de Pompieri Pașcani, împreună cu personal al Serviciului de Ambulanță Județean Iași.
Reprezentanții ISU Iași au precizat că, la sosirea echipelor, victima prezenta leziuni incompatibile cu viața, decesul fiind constatat la fața locului. Echipele au verificat și starea pasagerilor din tren; niciun călător nu a necesitat îngrijiri medicale.
După finalizarea intervenției, pompierii s-au retras, iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări. Ancheta urmează să stabilească împrejurările exacte ale producerii accidentului.


Comentarii recente