Președintele Nicușor Dan a afirmat marți, 22 septembrie, la New York, că dosarul în care fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut de DIICOT nu are nicio legătură cu alegerile din 2024. Conform comunicării DIICOT pe care a văzut-o, este vorba despre o acuzație de înșelăciune, a spus șeful statului, subliniind că procurorii trebuie să clarifice faptele.
„Din comunicarea DIICOT pe care am văzut-o nu are nimic de-a face cu alegerile din acest dosar, nu are nimic de a face cu alegerile din 2024. Este vorba de o acuzație de înșelăciune, dacă am reținut bine încadrarea juridică”, a declarat Nicușor Dan, potrivit News.ro. El a reamintit separația constituțională dintre Administrația Prezidențială și sistemul judiciar și a precizat că va acționa în limitele Constituției.
Despre percepția că Georgescu ar fi victimă a sistemului, președintele a spus că înțelege această reacție, având în vedere nivelul redus de încredere în justiție, care în sondaje se situează în jurul a 25–30%. Totodată, a subliniat că prezumția de nevinovăție trebuie respectată, iar acuzațiile formulate de DIICOT urmează a fi analizate în procedurile judiciare.
DIICOT a reținut, luni, pentru 24 de ore, pe Călin Georgescu în dosarul în care este cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. Ancheta vizează fapte începând din 2021 și un prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro. Luni el a fost ridicat din trafic, la percheziții la locuința din Mogoșoaia, audiat la DIICOT și reținut; marți urmează prezentarea la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă.


Comentarii recente