Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să decidă joi, 4 iunie, dacă va începe judecata pe fond în dosarul în care 22 de persoane, între care Călin Georgescu şi Horaţiu Potra, sunt trimise în judecată pentru fapte împotriva ordinii constituţionale.
La 2 aprilie, Curtea de Apel Bucureşti a admis începerea procesului pentru toţi cei 22 de inculpaţi, hotărâre contestată la instanţa supremă. ÎCCJ a amânat pronunţarea de două ori şi trebuie acum să stabilească dacă menţine decizia sau trimite dosarul înapoi la Parchetul General.
Potrivit rechizitoriului, Georgescu este acuzat de complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi de comunicare de informaţii false, în formă continuată. Horaţiu Potra este acuzat de tentativă la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi nerespectarea regimului materiilor explozive; fiul său, Dorian Potra, şi nepotul Alexandru Potra sunt urmăriţi pentru aceeaşi infracţiune de tentativă, alături de alţi inculpaţi.
În cursul anchetei au avut loc zeci de percheziţii în mai multe judeţe, iar anchetatorii au ridicat, potrivit dosarului, arme albe, materiale pirotehnice şi sume de bani. Totodată, ÎCCJ a respins definitiv contestaţia lui Horaţiu Potra faţă de arestarea preventivă, astfel că acesta rămâne în detenţie, în timp ce fiul şi nepotul său au fost plasaţi sub control judiciar.


Comentarii recente