Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că intenționează să îl nominalizeze pe Todd Blanche pentru funcția de procuror general al Statelor Unite. Anunțul a fost făcut în cadrul unei recepții la Casa Albă, iar nominalizarea oficială urma să fie transmisă Senatului joi, potrivit Associated Press.
Blanche conduce în prezent Departamentul Justiției interimar, după demiterea lui Pam Bondi în aprilie. Fost procuror federal, el a devenit cunoscut după ce a făcut parte din echipa juridică a lui Trump, inclusiv în cazul plăților pentru a cumpăra tăcerea unei actrițe de filme pentru adulți.
După revenirea lui Trump la Casa Albă, Blanche a fost numit adjunct al procurorului general și apoi a preluat conducerea interimară. El a respins acuzațiile că ar acționa ca avocat personal al președintelui și a spus că urmărește „corectarea” unor presupuse abuzuri ale administrației precedente.
Mandatul său interimar a fost marcat de controverse: criticii îl acuză că a accelerat anchete vizând adversari politici și că a folosit instituția pentru a promova agenda președintelui. De asemenea, Blanche a fost implicat în disputa privind un fond de aproape 1,8 miliarde de dolari, „Anti-Weaponization Fund”, proiect abandonat recent de Departamentul Justiției după reacții negative din Congres.
Nominalizarea lui Todd Blanche trebuie aprobată de Senat pentru ca el să devină procuror general cu drepturi depline.


Comentarii recente