O grupare de migranți români, acuzată de comercianții din zona Oxford Street că practică furturi din buzunare, furturi din magazine și cerșetorie organizată, și-a reinstalat tabăra în apropierea monumentului Marble Arch, una dintre cele mai aglomerate zone turistice din Londra.
Aproximativ 12 persoane au fost observate dormind pe bănci înconjurate de cărucioare pline cu saci şi obiecte personale. Angajaţi ai magazinelor şi localurilor susţin că unii membri revin în fiecare an în perioade cu aflux mare de turişti şi că activitatea creşte în timpul verii şi înainte de deschiderea târgului Winter Wonderland din Hyde Park.
Un angajat al unui local a explicat pentru Daily Mail că gruparea ar funcţiona pe ture, cu roluri bine stabilite: „Fiecare îşi cunoaşte rolul, fie că este cerşetor, hoţ de buzunare sau hoţ din magazine. De obicei, o femeie stă câteva ore şi cere bani, apoi vine alta. Se lucrează în ture”.
Transport for London a cheltuit, potrivit publicaţiei, aproximativ 37.000 de lire sterline pentru proceduri juridice şi intervenţii la tabere improvizate dispuse anterior în zona Park Lane, lângă hotelul Hilton. După evacuări, unii membri s-au mutat spre Marble Arch şi Oxford Street.
Reprezentanţi ai magazinelor, inclusiv Sainsbury’s, spun că au fost surprinse furturi de produse alimentare şi bunuri: „Ieri, unul dintre ei a furat cutii de Ferrero Rocher în valoare de peste 100 de lire”, a declarat un manager care precizează că foloseşte recunoaştere facială pentru a identifica persoane problematice.
Consiliul Local Westminster afirmă că monitorizează situaţia şi nu va permite transformarea spaţiilor publice în tabere permanente, iar Transport for London a transmis că persoanele au fost informate că revenirea nu este permisă. Autorităţile precizează totodată că oferă sprijin şi colaborează cu serviciile sociale pentru soluţii alternative pentru persoanele fără adăpost.


Comentarii recente