Șapte persoane au fost reținute pentru 24 de ore, iar alte trei au fost puse sub control judiciar, într-un dosar privind falsificarea documentelor și a evidențelor electorale la primul tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai 2025, în județul Giurgiu.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Giurgiu au pus în executare, marți, zece mandate de aducere în județele Giurgiu, Ilfov și Teleorman, la locurile de muncă ale persoanelor cercetate.
Anchetatorii susțin că mai multe persoane din cadrul aceluiași birou electoral al unei secții de votare din Giurgiu ar fi atestat în mod nereal prezența unor alegători, ar fi contrafăcut semnături în listele electorale și ar fi introdus în sistemul informatic de monitorizare datele de identificare ale acestora.
În urma probatoriului, au fost reținute cinci femei și doi bărbați, cu vârste între 35 și 58 de ani. Alte trei persoane — o femeie și doi bărbați, cu vârste între 46 și 63 de ani — au fost plasate sub control judiciar pentru 60 de zile.
Persoanele reținute urmează să fie prezentate, miercuri, 16 septembrie, unității de parchet competente cu propuneri procedurale. Cercetările vizează infracțiunea de falsificare a documentelor și a evidențelor electorale.


Comentarii recente