Marea Britanie şi Uniunea Europeană au convenit asupra unui proiect de acord sanitar şi fitosanitar (SPS) care reduce semnificativ birocraţia introdusă după Brexit în comerţul cu produse alimentare şi agricole. Documentul, de aproximativ 200 de pagini, a fost transmis statelor membre şi urmează să fie examinat de ambasadorii UE în cursul zilei de miercuri, înaintea summitului Regatul Unit–UE programat la sfârşitul acestei luni.
Dacă va intra în vigoare, acordul va elimina obligativitatea unor certificate sanitare şi fitosanitare, taxe de inspecţie şi alte verificări impuse schimburilor comerciale între cele două părţi. Printre produsele care ar putea reveni pe piaţa europeană se numără cârnaţii proaspeţi, burgerii, fructele de mare pescuite în apele britanice şi cartofii pentru sămânţă.
Ca reciprocitate, Londra va accepta un mecanism de „aliniere dinamică”, prin care legislaţia naţională se va adapta la standardele UE în domeniul plantelor, animalelor şi produselor alimentare. Guvernul britanic estimează un impact economic pe termen lung de circa 5,1 miliarde de lire sterline anual.
De asemenea, acordul prevede reintroducerea paşapoartelor pentru animalele de companie care călătoresc din Regatul Unit în UE şi facilitarea conectării sistemului britanic de comercializare a emisiilor cu cel european. Reprezentanţi din mediul de afaceri au salutat compromisurile, menţionând reducerea costurilor şi a întârzierilor pentru exportatori.


Comentarii recente