Jurnalista Emilia Șercan a anunțat că a câștigat la Tribunalul București procesul penal în care îl dădea în judecată pe istoricul Adrian Cioroianu, fost director al Bibliotecii Naționale, acuzat de divulgarea faptului că jurnalista verifica teza de doctorat a lui Mircea Geoană.
Instanța a constatat că Cioroianu a săvârșit infracțiunea de divulgare a informațiilor secrete sau nepublice, dar a renunțat la aplicarea unei pedepse și i-a aplicat un avertisment. De asemenea, tribunalul i-a admis Emiliei Șercan acțiunea civilă și a dispus ca, în solidar cu Biblioteca Națională, Cioroianu să plătească daune morale de 5.000 de lei, onorariul de avocat al jurnalistei și 1.200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Șercan a relatat că disputa a pornit după o postare din februarie 2024, când se plângea de frig în sălile de lectură ale Bibliotecii Naționale, iar Cioroianu a făcut public faptul că îi verifica teza lui Mircea Geoană, în pofida atenționărilor că acele verificări nu erau informații publice și erau protejate de GDPR și regulamente interne. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.


Comentarii recente