Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța au reținut doi tineri, de 22 și 17 ani, într-un dosar privind trafic internațional și intern de droguri de risc. Ancheta, coordonată de DIICOT și desfășurată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, arată că substanțele provin din Spania.
Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii iunie, tânărul de 22 de ani ar fi procurat și introdus în țară circa 5,3 kilograme de canabis, transportul fiind realizat prin intermediul unei firme de curierat. Drogurile ar fi fost destinate comercializării pe piața neagră.
La 24 iunie, minorul de 17 ani a fost prins în flagrant în timp ce ridica pachetul care conținea canabisul, la solicitarea presupusului organizator. Valoarea estimată a drogurilor pe piața ilicită este de aproximativ 60.000 de euro.
Procurorii au dispus reținerea celor doi suspecți. Aceștia urmează să fie prezentați Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.


Comentarii recente