Tribunalul Constanţa a pronunţat, vineri, condamnarea Danielei Coteanu, cunoscută ca Dana Marijuana, la cinci ani şi patru luni de închisoare, rezultatul contopirii unei pedepse de cinci ani pentru trafic de droguri de mare risc şi a unei pedepse de un an pentru conducere sub influenţa unor substanţe interzise.
Magistraţii au dispus deducerea din pedeapsă a perioadei reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu începând din 22 august 2024. Decizia tribunalului nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de zece zile de la comunicare.
În acelaşi dosar, tribunalul a condamnat şi doi bărbaţi care se aflau în autoturism: Cristi-Alin Neagu, la şase ani şi trei luni de închisoare, şi Mugur-Valentin Nicula, la şase ani şi patru luni, pentru trafic şi deţinere de droguri de risc.
Evenimentul care a declanşat ancheta a avut loc pe 22 august 2024, când Dana Marijuana a fost oprită în trafic pe DN 39, în localitatea 2 Mai. Testarea iniţială a indicat posibilă prezenţă a substanţelor psihoactive, iar persoana a fost condusă la recoltare de probe biologice. Ancheta a relevat şi existenţa unor substanţe interzise asupra ocupanţilor şi în autoturism.


Comentarii recente