Adriana Săftoiu, președintele-director general al Televiziunii Române, a criticat modul în care Curtea Constituțională a formulat motivarea unei decizii care, potrivit ei, afectează şi hotărârea prin care a fost numită în funcţie. Săftoiu susține că Hotărârea Parlamentului nr. 50, prin care a fost numită, nu a fost atacată ca neconstituțională de AUR și nici nu ar fi fost deliberată în plenul CCR, însă apare în motivare ca o extensie a Hotărârii 45.
În motivarea deciziei, la articolul 63, Curtea prevede că actul de numire făcut în baza articolului 19 alin. (7) din Legea nr. 41/1994 „își încetează efectele juridice la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial”, urmând ca Parlamentul să procedeze la o nouă numire. Săftoiu a declarat că i se pare „destul de grav” ca o hotărâre să fie considerată neconstituțională fără a fi fost supusă deliberării.
Surse parlamentare au precizat că soarta interimatelor de la TVR și SRTV va fi stabilită în plenul reunit al Parlamentului și că aceste interimate nu se prelungesc automat. Săftoiu a spus că, deocamdată, nu va iniția un demers oficial, dar reclamă un principiu privind corectitudinea procedurilor CCR.


Comentarii recente