Procurorul general al României, Cristina Chiriac, a transmis vineri un mesaj de susținere pentru procurorii DIICOT, ca reacție la criticile publice apărute după descinderile efectuate la azilele improvizate din județul Bihor. În comunicatul Parchetului General, Chiriac afirmă că activitatea procurorilor nu trebuie influențată, intimidată sau delegitimată prin presiuni exercitate în spațiul public, indiferent de cine le face.
Ea a subliniat că, într-un stat de drept, procurorii răspund exclusiv în fața legii și că fiecare act procesual trebuie analizat în raport cu cadrul legal și probele administrate. Chiriac a mai arătat că anchetele penale nu pot fi contestate prin demersuri menite să pună presiune asupra anchetatorilor înainte de pronunțarea instanțelor și a autorităților judiciare competente.
Procurorul general a recunoscut totodată necesitatea controlului democratic și a dezbaterii publice asupra activității Ministerului Public, dar a avertizat că presiunea asupra independenței procurorilor afectează capacitatea statului de a aplica legea în mod egal.
Declarațiile vin după descinderile DIICOT la rețeaua de azile administrată de Viorel Pașca, fondatorul asociației Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă, unde erau îngrijite sute de persoane vulnerabile. După operațiuni, locuitorii acestor cămine au fost transferați în mai multe locații din țară, iar Guvernul a activat o celulă de criză. Atât cetățeni, cât și politicieni, au reacționat public față de intervenții.


Comentarii recente