Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor au deschis un dosar penal după ce într-o localitate din județul Galați a fost descoperit cadavrul unei femei îngropat în spatele unei case, fără să fie declarat decesul autorităților.
Victima, născută în 1936, ar fi fost înhumată fără respectarea prevederilor legale, iar principală suspectă în cauză este nepoata acesteia. Ancheta vizează posibile infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale, profanare de cadavre sau morminte și înșelăciune, potrivit unui comunicat al Parchetului.
Investigatori verifică dacă nepoata a continuat să încaseze pensia bătrânei, estimată la aproximativ 2.200 de lei pe lună, și dacă a acționat singură sau cu ajutorul altor persoane. Surse apropiate anchetei au declarat că starea avansată de descompunere a cadavrului indică o înhumare care ar putea avea loc de mai bine de un an, posibil aproape doi ani.
Cercetările continuă pentru a stabili împrejurările morții și eventualele responsabilități penale.


Comentarii recente