Conducerea PSD a decis, în unanimitate, să recomande parlamentarilor partidului să nu susțină învestirea cabinetului condus de Siegfried Mureșan, arată stenogramele ședinței Biroului Permanent Național. Liderii social-democrați au motivat că nu pot girA continuitatea politicilor promovate de Ilie Bolojan și că nu au găsit în propunerile lui Mureșan elemente compatibile cu agenda PSD.
Sorin Grindeanu a declarat după reuniune că „PSD votează doar un guvern din care face parte” și a precizat că partidul trebuie să rămână concentrat pe problemele care afectează viața românilor, nu pe numele unei persoane. El a propus ca BPN să recomande Consiliului Politic Național să nu susțină acest executiv.
Mai mulți lideri au subliniat lipsa unui program clar prezentat de premierul desemnat. Vasile Dâncu a afirmat că „n-are program, nu avem ce să votăm”, iar Aladin Georgescu a spus că, după trei luni de la desemnare, Mureșan nu a venit cu un plan de guvernare.
Gabriela Firea a avut una dintre intervențiile cele mai dure, catalogându-l pe Mureșan drept un „politician-cameleon” și criticând compatibilitatea acestuia cu politicile anterioare. Claudiu Manda a anunțat că PSD va formula zece întrebări pentru a lămuri direcția socio-economică a viitorului Guvern.
Decizia BPN va fi transmisă CPN, forul care va formaliza poziția partidului cu privire la votul pentru învestire.


Comentarii recente