Zeci de persoane care au participat la războiul Rusiei împotriva Ucrainei urmează să devină deputați în Duma de Stat, în urma alegerilor parlamentare. Iniţial, partidul Rusia Unită a anunţat că 86 dintre candidaţi care au luptat în Ucraina vor obţine mandate, iar ulterior agenţiile ruse de presă au corectat cifra la 49, potrivit declaraţiilor lui Vladimir Iakuşev, secretarul Consiliului General al formaţiunii.
Preşedintele Vladimir Putin a descris anterior participanţii la război drept „noua elită” a Rusiei şi a spus că ar trebui să participe la conducerea ţării. Radio Europa Liberă notează că printre cei reveniţi se numără persoane înrolate pentru bani şi foşti deţinuţi, unor candidaţi fiindu-le promisă graţiere în schimbul serviciului militar.
Rusia Unită a obţinut o majoritate confortabilă la aceste alegeri: 57,83% din voturi şi aproximativ 330–335 mandate din 450, ceea ce îi conferă majoritate absolută şi constituţională. Partidele care au urmat în clasament sunt Partidul Comunist — 13,81%, Partidul Liberal Democrat — 8,93% şi Oameni Noi — 7,97%.
Politologii citaţi observă că rezultatele reflectă continuitatea regimului şi rolul consolidat al Dumei ca instrument politic al Kremlinului. Andrei Zolotarev şi Vladimir Fesenko au remarcat că scrutinul a confirmat stabilitatea preferată de alegătorii pro-Putin şi a fost privit ca o procedură administrativă menită să confirme loialităţile interne.


Comentarii recente