Un raport de informaţii, întocmit cu ajutorul unui chatbot, a declanşat primăvara aceasta pregătiri militare ale SUA pentru interceptarea unei nave chineze în Orientul Mijlociu, arată surse citate de CNN. Militari înarmaţi urmau să urce la bord, iar avioane americane erau deja în aer, când oficialii au verificat documentul şi au constatat că datele privind încărcătura erau false.
Analistul din cadrul Comandamentului pentru Operaţiuni Speciale a folosit un instrument de inteligenţă artificială pentru a interpreta manifestul de marfă, combinând surse publice cu date clasificate. AI a generat concluzia că pe navă se aflau componente ce ar fi putut fi folosite într-un program de arme nucleare. Raportul a fost transformat apoi într-un document standard de informaţii şi distribuit în structurile militare.
Sursele au descris raportul drept „complet fals” şi au avertizat că incidentul „aproape a pornit un război”. Nu este clar ce marfă transporta nava în realitate şi nici natura concretă a instrumentului AI folosit. Comandamentul pentru Operaţiuni Speciale din Pacific şi Pentagonul nu au comentat.
Incidentul subliniază riscurile extinderii utilizării AI în domeniul militar: viteza de analiză creşte riscul ca erori generate automat să fie preluate în decizii operaţionale, în absenţa unor mecanisme unificate şi riguroase de verificare.


Comentarii recente