Ministerul de Externe al Iranului a acuzat NATO că ar fi complice la un „război de agresiune ilegal” declanșat de Statele Unite, după declarațiile recente ale secretarului general al Alianței. Purtătorul de cuvânt Esmail Baghai a catalogat afirmațiile drept „o recunoaștere clară și incriminatoare a complicității active a NATO”.
Baghai a cerut tragerea la răspundere a NATO și a statelor membre implicate pentru „toate consecințele” acțiunilor lor și a menționat explicit Italia și România, afirmând că acestea trebuie să explice de ce au ales să colaboreze.
Declarațiile la care face referire Iranul provin dintr-un interviu acordat Fox News de către Mark Rutte, în care acesta afirma că Italia ar fi permis aproximativ 500 de aeronave americane să decoleze de pe baze militare de pe teritoriul său, în sprijinul unei operațiuni militare denumite „Operațiunea Epic Fury”. Rutte a mai spus că autoritățile din București ar fi redus zborurile comerciale pentru a permite folosirea aeroporturilor în susținerea avioanelor-cisternă implicate în operațiune.
Anterior, președintele Nicușor Dan anunțase, după ședința CSAT din martie, că România a aprobat desfășurarea temporară pe teritoriul său a trupelor și avioanelor americane, în contextul crizei din Orientul Mijlociu.


Comentarii recente