Un sondaj realizat de Cato Institute, publicat cu ocazia a 250 de ani de la adoptarea Declarației de Independență, arată că o proporție semnificativă a americanilor nu cunoaște semnificația Zilei Independenței, sărbătorită pe 4 iulie. Cercetarea, aplicată pe un eșantion de 2.253 de adulți, relevă că 46% dintre respondenți nu au știut că 4 iulie 2026 marchează 250 de ani de la adoptarea documentului din 1776.
Deficitul de cunoștințe este mai pronunțat în rândul generației Z: 61% dintre reprezentanții acestei categorii nu au identificat aniversarea. De asemenea, doar 61% dintre cei chestionați au indicat corect Regatul Unit ca fiind țara față de care cele 13 colonii și-au proclamat independența; 25% au recunoscut că nu știu, iar alții au menționat variante precum Europa (4%), Franța (4%), Canada (3%), Spania (2%) sau Germania (2%).
Mai mult, 57% nu au știut motivul pentru care coloniile au decis separarea în 1776 — doar 43% au menționat taxele ridicate și lipsa reprezentării politice ca explicație corectă. În privința Constituției, 58% nu au identificat scopul principal al documentului, acela de a stabili și limita puterile guvernului federal.
Sondajul a mai arătat temeri cu privire la starea democrației în SUA: 56% dintre respondenți se declară îngrijorați că Statele Unite ar putea înceta să mai fie o țară liberă. Participanții au identificat corupția drept cea mai mare amenințare la adresa libertății, iar 38% consideră acceptabil ca un președinte susținut de ei să depășească limite constituționale pentru a-și atinge obiectivele. Autorii studiului notează o „incertitudine și o îngrijorare remarcabile” privind cunoașterea valorilor și a originilor țării, fiind afectați în special tinerii din generația Z.


Comentarii recente