Un motor al unui avion Airbus A320 a luat foc luni, 19 octombrie, în timp ce aeronava se alinia pe pistă la Aeroportul Internațional Jorge Chávez din Lima, Peru. Zborul LA2302 al LATAM Airlines, cu destinația Piura, a fost afectat de un „eveniment tehnic neprevăzut”, a transmis compania.
Incendiul a fost observat la motorul din partea stângă în timpul procedurilor pregătitoare pentru decolare. Echipele de urgență ale aeroportului au intervenit, iar comandantul a raportat anterior o problemă la trenul de aterizare din stânga, ca urmare fiind activate procedurile de urgență și pasagerii evacuați preventiv.
LATAM Airlines Peru a confirmat pentru presa locală că toți pasagerii au coborât în siguranță și că nu există rapoarte despre persoane rănite. Compania nu a precizat componenta defectă și, în comunicările oficiale, a evitat să descrie evenimentul ca fiind un „incendiu”.
Aeronava inițială, cu numărul de înmatriculare CC-BFS, a rămas la sol pentru verificări tehnice, iar pasagerii au fost reprogramați pe zboruri de înlocuire. Publicații internaționale au contactat LATAM pentru declarații suplimentare.


Comentarii recente