Guvernul din Singapore a anunțat un nou pachet de sprijin destinat familiilor, care oferă ajutoare în valoare totală de aproape 70.000 de dolari singaporezi (echivalentul a circa 47.580 de euro) pentru fiecare copil, până la vârsta de 17 ani. Măsura are ca scop combaterea declinului demografic: rata fertilității a coborât la 0,87 copii pe femeie, mult sub pragul de 2,1 necesar înlocuirii populației.
Sprijinul începe la naștere, când părinții primesc aproximativ 6.800 de euro. Sunt prevăzute două scheme suplimentare pentru cheltuieli medicale și educaționale, de circa 3.400 de euro fiecare, precum şi „credite pentru copii” în valoare de aproximativ 1.360 de euro pentru perioada 1–16 ani. Alte măsuri includ reducerea taxelor la grădiniţele subvenţionate până la aproximativ 100 de euro pe lună şi extinderea concediului parental.
Premierul Lawrence Wong a declarat: „Viitorul Singaporelui va fi la fel de solid precum familiile care îl clădesc”. Autorităţile speră că pachetul va uşura presiunile financiare şi va încuraja cuplurile să aibă mai mulţi copii, însă impactul asupra tendinţei demografice rămâne incert.
Singapore se află printre ţările cu cele mai scăzute rate ale natalităţii, alături de Coreea de Sud şi Taiwan, iar în acest an este aşteptat să intre în categoria societăţilor „super-îmbătrânite”, cu cel puţin 21% din populaţie având 65 de ani sau mai mult.
Sondajele arată că aproximativ unul din patru singaporezi nu intenţionează să aibă copii. Opiniile cetăţenilor sunt diverse: Lee, un angajat financiar de 34 de ani, spune că el şi soţia îşi preţuiesc stilul de viaţă actual şi nu doresc copii care l-ar complica; Iqbar Hisham, de 27 de ani şi lucrător în construcţii, apreciază că noile măsuri financiare îi pot facilita întemeierea unei familii; iar Shu Rong Teo, mamă în vârstă de 41 de ani cu trei copii, subliniază importanţa sprijinului familial pentru a îmbina viaţa profesională cu cea de părinte.
Pe lângă aspectele financiare, autorităţile recunosc că presiunile din sistemul educaţional, programul de lucru solicitant şi dificultăţile legate de îngrijirea copiilor sunt factori cheie care determină multe cupluri să amâne sau să renunţe la a avea copii.


Comentarii recente