Pe posturile de stat din Rusia, comentatori apropiați Kremlinului au început să avanseze ipoteza unui conflict militar în Europa în care Moscova ar lupta împreună cu Statele Unite, transmite Dialog.
Subiectul a fost dezbătut în emisiuni de televiziune, inclusiv la NTV, unde invitații au sugerat deschiderea unui „al doilea front” în Europa pentru a compensa eşecurile din războiul contra Ucrainei. Un expert invitat a afirmat: „Am senzația clară că vom retrăi anii ’40: ne vom lupta cu europenii, iar americanii ne vor ajuta. Într-acolo ne împing! Vorbesc serios”.
Vladimir Soloviov, unul dintre cei mai cunoscuți propagandiști de la televiziunea de stat, a glumit la rândul său despre o posibilă operațiune comună ruso-americană în Norvegia, spunând: „Trebuie doar să ne înțelegem cu americanii și să lovim împreună, asta e tot! Îi vom aduce lui Trump Premiul Nobel pentru Pace împreună cu America, prin desfășurarea unei operațiuni militare împotriva Norvegiei”.
De asemenea, președintele Vladimir Putin a spus recent că Rusia este pregătită pentru un eventual război cu Europa, deși susține că nu își dorește un astfel de conflict și a avertizat asupra consecințelor grave ale unei escaladări: „Dacă lucrurile vor merge prea departe, nu vor exista deloc câștigători”.


Comentarii recente