Președintele american Donald Trump a anunţat că va susţine duminică două mitinguri electorale în Kansas şi Iowa, evenimente pe care le anulase la începutul săptămânii. Schimbarea de program a fost comunicată de Casa Albă, care a subliniat implicarea președintelui în campanie.
Potrivit comunicatului citat de The Guardian, Trump „îşi iubeşte susţinătorii” şi, pe lângă aproape 20 de tele-mitinguri recent organizate, va ţine mitinguri consecutive în Kansas şi Iowa. El îl va susţine pe Roger Marshall în Kansas şi pe Ashley Hinson în Iowa.
Anunţul survine la doar câteva zile înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului, într-un context în care cursa în aceste state, tradiţional republicane, s-a strâns mai mult decât se anticipa. Sondajele recente arată că democraţii au avansat surprinzător în Kansas, iar în Iowa Ashley Hinson are un avantaj de sub un punct procentual în faţa democratului Josh Turek.
Casa Albă a justificat modificarea programului prin necesitatea organizării mai multor teleconferinţe pentru candidaţii republicani în ultimele zile ale campaniei, conform USA Today. Mitingul din Salina, Kansas, reprogramat iniţial pentru 31 octombrie, va avea loc pe 1 noiembrie, în aceeaşi zi cu evenimentul din Dubuque, Iowa.
În ultimele săptămâni, Trump a susţinut peste 20 de mitinguri pentru a mobiliza electoratul MAGA. Presa americană a observat totodată că discursurile sale lungi au afectat nota vocii, care a sunat răguşit în ultimele zile.


Comentarii recente