La doi ani după încheierea mandatului la Casa Albă, fostul președinte american Joe Biden, în vârstă de 83 de ani, a anunțat lansarea memoriilor sale intitulate „Promise Me, America” (Promite-mi, America).
Cartea, programată să apară pe 17 noiembrie, va cuprinde relatări despre crizele majore din timpul președinției sale şi despre deciziile politice importante, inclusiv motivele care l-au determinat să renunţe la cursa prezidenţială din 2024 în favoarea Kamalei Harris. Biden a afirmat că va trata în volum subiecte care merg „de la economie până la decizia sa de a nu candida din nou”.
Fostul ocupant al Biroului Oval a profitat de anunţ şi pentru a transmite informaţii despre starea sa de sănătate: în mai 2025 el anunţase că are un cancer agresiv de prostată şi, potrivit declaraţiilor recente, urmează un tratament care decurge „foarte bine”.
Publicarea cartea survine la aproximativ două săptămâni după alegerile de la jumătatea mandatului, moment în care reflectarea asupra perioadei petrecute la conducerea SUA va fi din nou în atenţia publică.


Comentarii recente