Autoritățile daneze susțin că Rusia a început operațiuni de sabotaj îndreptate împotriva companiilor din Danemarca care furnizează echipamente către Ucraina, după ce a constatat că încercările anterioare de a limita sprijinul occidental nu au avut efectul scontat, a declarat Josefine Christensen, analist principal la Serviciul danez de securitate și informații (PET).
Christensen a afirmat, în cadrul unei conferințe pe tema securității naționale la Copenhaga, că în primăvară planificarea era intensă, dar implementarea redusă, iar la începutul verii operațiunile au crescut vizibil. Potrivit oficialului danez, Moscova păstrează control politic asupra acțiunilor, dar își mărește nivelul de îndrăzneală în teren, vizând acum ţinte cu impact direct asupra frontului, precum producţia de armament.
PET semnalează totodată recrutarea tot mai frecventă a unor intermediari fără pregătire — persoane fără adăpost sau dependente de droguri — prin platforme precum Telegram, care sunt folosite inițial pentru sarcini de supraveghere și pot fi apoi implicate în acte de sabotaj.
Moscova a respins în repetate rânduri acuzațiile, iar Ambasada Rusiei la Copenhaga a calificat declarațiile autorităților daneze drept nefondate. Serviciile daneze avertizau deja asupra unei posibile intensificări a atacurilor hibride după incidente recente din Germania și perturbări cu drone în Danemarca, în 2025.


Comentarii recente