În perioada Războiului Rece, serviciile secrete sovietice au exploatat schimburile academice, misiunile diplomatice şi participarea la organizaţii internaţionale pentru a obţine tehnologii vestice cu aplicare militară. Documente din arhivele KGB, analizate de istoricul Serhii Juk, arată amploarea operaţiunilor şi implicarea oamenilor de ştiinţă în colectarea de informaţii.
Începând din 1959, KGB a selectat consilieri ştiinţifici în ambasadele sovietice din SUA, Marea Britanie, RFG şi Elveţia, prioritizând candidaţi vorbitori de limbi străine şi cu pregătire tehnică. Agenţii vizeau organizaţii precum ONU, UNESCO, AIEA şi birourile ONU de la Geneva, considerată un loc favorabil pentru stabilirea de contacte informale cu oficiali străini.
Raportul KGB din 11 iulie 1968 menţiona achiziţii de mostre şi documente tehnice din Statele Unite şi Japonia — inclusiv module pentru IBM System/360 şi materiale Mitsubishi — transmise către institute sovietice, printre care Institutul de Cibernetică al Academiei de Ştiinţe a RSS Ucraina şi şcoli militare din Kiev. Priorităţile includeau calculatoare, electronică, comunicaţii, cercetare spaţială şi tehnologii industriale.
Conform arhivelor, în prima jumătate a anului 1968 ar fi fost introduse în centrele de cercetare ucrainene peste 200 de mostre şi materiale occidentale. Raportări ulterioare indică continuarea operaţiunilor: în 1972 şi 1978 au fost obţinute software IBM, documente privind arme biologice, rachete şi alte tehnologii sensibile.
Autorul subliniază că după 1991 intrările de cercetători din fostul spaţiu sovietic în universităţi nord-americane au menţinut parţial structuri şi conexiuni create anterior. Juk afirmă că o parte semnificativă a migranţilor academici provin din cercuri cu legături la Moscova şi că unele practici şi reţele au continuat să influenţeze comunitatea ştiinţifică occidentală.
Comentarii recente