O femeie ucraineană, în jur de 30 de ani, este principala suspectă în atacul cu bombă din Monaco care l-a rănit grav pe oligarhul Vadim Ermolaev și pe partenera sa, Anna Nasobina. Procurorul general al Monaco, Stéphane Thibault, a precizat că suspecta, stabilită în prezent în Germania, face obiectul unui mandat de arestare şi va fi căutată printr-o notificare roșie Interpol.
Anchetatorii spun că femeia a fost identificată de un martor și a apărut în imaginile camerelor de supraveghere în apropierea complexului Sun’s Palace încă din dimineața incidentului, revenind apoi pentru a plasa un rucsac cu un dispozitiv exploziv. Bomba ar fi fost detonată de la distanță cu un telefon mobil; suspecta s-ar fi aflat la circa 12 metri când a avut loc explozia.
După atac, anchetatorii au localizat traseul posibil al femeii: Beausoleil, apoi spre Italia, posibil însoțită de complici. Sursele anchetei o descriu ca fiind „înarmată și periculoasă”.
Explozia i-a provocat Annei Nasobina amputarea ambelor picioare şi multiple răni; şi Ermolaev a fost grav rănit. Autorităţile din Franţa şi Monaco au deschis anchetă pentru tentativă de omor, plasare de dispozitiv exploziv pe domeniul public şi constituire de grup infracțional organizat.
Ancheta explorează şi ipoteza legăturilor cu o reţea de fraude telefonice din Dnipro şi disputele din mediul crimei organizate; acuzaţii formulate public faţă de familia Ermolaev au fost respinse de părţile vizate. Căutările pentru identificarea şi prinderea suspectei continuă.


Comentarii recente