România a obținut al treilea titlu mondial la Campionatul Mondial de canotaj de la Amsterdam, prin barca de 8+1 mixt, și a încheiat pe locul 4 în clasamentul pe națiuni, cu trei medalii de aur.
Componența echipajului câștigător a fost Cristina Drugă, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Florin Lehaci, Cosmin Iulian Pleşescu, Ciprian Tudosă, Ştefan Berariu, Simona Radiş şi Victoria Petreanu. Barca românească a încheiat finala pe primul loc, cu timpul 5:35,75.
Aflat pe culoarul 1, echipajul nostru a condus încă de la primul sector, trecând primul la 500 de metri și având un avans de 0,49 secunde față de Statele Unite la acel reper. Sportivii s-au menținut în față și au terminat cursa în mod victorios. „Chiar spuneam că e ca la Snagov. A fost o cursă epică. Sunt foarte mândru să fiu aici într-un moment istoric pentru echipa noastră”, a declarat Ciprian Tudosă după finală.
De asemenea, Cristina Drugă, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Simona Radiş şi Victoria Petreanu au urcat în barca mixt imediat după ce au primit medaliile de aur în finala feminină de 8+1.
Performanțele individuale sunt istorice: Simona Radiș și Adriana Adam sunt primele canotoare care câștigă trei titluri mondiale la aceeași ediție, iar Simona devine prima sportivă care obține cel puțin două medalii de aur la trei ediții consecutive ale Campionatului Mondial.


Comentarii recente