Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat că nu există informații care să indice o retragere a trupelor americane din România. Potrivit ministrului, în ultimul an bilanțul prezenței americane este unul pozitiv, cu aproximativ 500 de militari în plus față de începutul perioadei analizate, iar doar în ultimele luni au sosit circa 400 de militari împreună cu echipamente suplimentare.
Miruță a explicat că decizia a fost facilitată de CSAT, iar prezența americană reprezintă una dintre componentele care contribuie la descurajare, alături de tehnică şi parteneriatele cu statele NATO. El a subliniat însă că România trebuie să-şi dezvolte şi propriile capacităţi, menţionând relansarea a cinci fabrici din industria de apărare şi deschiderea a aproximativ 7.000 de posturi în acest an.
Ministrul a atras atenţia asupra unei intensificări a incidentelor cu drone în apropierea frontierei: în trei zile au fost identificate 18 resturi, recuperate pentru verificări privind explozibilii. A recomandat populaţiei să nu atingă astfel de resturi şi să anunţe autorităţile. Ministerul Apărării pregăteşte o campanie de informare care va acoperi 42 de locaţii prin centrele militare judeţene şi va aborda şi fenomenul dezinformării.
Miruță a mai avertizat că proximitatea atacurilor asupra Ucrainei face ca pericolele să fie aproape de teritoriul românesc, indicând porturi la Dunăre situate la circa 150–200 de metri de graniţă. El a relatat şi un incident lângă platforma Neptun Deep, unde o dronă s-a apropiat la circa 300 de metri de infrastructură, iar forţele române au doborât-o cu două avioane de vânătoare.
Referitor la înzestrare, ministrul spune că noua strategie urmăreşte ca achiziţiile estimate la 8 miliarde de euro să genereze producţie şi transfer de tehnologie în România, cu proiecte vizând Victoria, Mediaș, Mangalia, Cugir şi Sadu. De asemenea, el a anunţat schimbarea a 21 de administratori speciali, majoritatea din fabricile de armament, și a promis întâlniri publice printr-o platformă online pentru a explica cetățenilor măsurile și echipamentele militare.


Comentarii recente