Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a explicat în parlament de ce Italia trebuie să mențină sprijinul pentru Ucraina, avertizând că renunțarea la apărare nu ar aduce pace, ci ar însemna cucerire.
Meloni a subliniat că o pace durabilă poate fi obținută doar prin apărarea Ucrainei, nu prin cedare: „Capitularea nu înseamnă pace. Înseamnă cucerire.” Ea a mai atras atenția că, dacă Ucraina ar înceta să se apere, Rusia ar ocupa o țară europeană, iar un tip de imperialism sovietic ar putea reveni.
În discursul său, Meloni a amintit simbolic episoade istorice pentru a sublinia pericolul: nu îi „lipsesc tancurile rusești care au înăbușit revoltele din Praga și Budapesta” și nici Zidul Berlinului, formulări prin care a evidențiat riscul pierderii libertății în Europa.
De asemenea, premierul italian a criticat acordul privind furnizarea de motorină dintre Statele Unite și Rusia, considerându-l o decizie riscantă, și a acuzat Rusia că folosește atacuri asupra infrastructurii civile – centrale electrice, blocuri de locuințe, spitale şi autobuze – pentru a slăbi moralul Ucrainei.
Meloni a afirmat că Italia urmărește construirea unei păci juste, chiar dacă acest obiectiv poate crea fricțiuni politice interne, deoarece numai o pace justă ar garanta securitatea Europei și intereselor Italiei.


Comentarii recente