Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, avertizează că organizarea alegerilor anticipate ar adânci instabilitatea politică şi ar avea efecte negative asupra economiei. Într-o postare pe Facebook, Predoiu compară situaţia României cu naufragiul Titanicului şi le cere liderilor partidelor să găsească o soluţie pentru refacerea fostei coaliţii de guvernare.
El susţine că, spre deosebire de celebrul vas, „icebergul se vede de luni întregi, de toată lumea. Este descris, analizat, măsurat. Aproape nimeni nu mai poate spune că nu ştie că este acolo”. Predoiu critică incapacitatea liderilor de a se înţelege pentru a evita o nouă perioadă de instabilitate: „nu reuşesc să găsească o cale de înţelegere pentru a schimba cursul înainte ca impactul să devină inevitabil şi dezastrul imposibil de evitat”.
Ministrul arată că unii politicieni urmăresc avantaje electorale legate de „anticipate”, comparând preocuparea lor cu lupta pentru locuri la bordul Titanicului: „Fiecare speră la «x» procente în plus după «Anticipate» şi la un loc mai în faţă”. El avertizează că prelungirea crizei poate provoca o „scufundare economică generală, care va sărăci ţara, cetăţenii ei şi companiile româneşti”.
Predoiu mai afirmă că o Românie instabilă îşi pierde poziţia în faţa partenerilor externi şi poate fi exploatată de actori care doresc slăbirea ţării. Ca soluţie, el solicită partidelor fostei coaliţii să revină la guvernare şi să continue reformele şi măsurile începute anul trecut, invocând o obligaţie morală de a duce responsabilitatea până la capăt.
Mesajul se încheie cu un avertisment direct: „Când icebergul este deja la vedere, lupta pentru cel mai bun loc pe punte nu mai este politică. Este iresponsabilitate.”


Comentarii recente