România este tot mai des luată în considerare de NATO ca un posibil centru logistic pentru regiunea Mării Negre, pe fondul reevaluării priorităţilor logistice ale Alianţei după invazia Rusiei în Ucraina, apreciază Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI).
Războiul din Ucraina a scos în evidenţă vulnerabilitatea transportului rutier şi feroviar de carburanţi în condiţii de conflict de mare intensitate, ceea ce readuce în prim‑plan importanţa conductelor petroliere dedicate produselor rafinate. NATO Pipeline System (NPS) şi componenta sa centrală Central Europe Pipeline System (CEPS) reprezintă infrastructuri logistice majore ale Alianţei, cu mii de kilometri de conducte şi milioane de metri cubi de capacităţi de stocare.
Chisăliţă subliniază că România pleacă de la un avantaj: o reţea construită în perioada comunistă, cu conducte, depozite militare şi civile, legături cu rafinăriile din zona Ploieşti şi cu portul Constanţa. Anumite tronsoane şi depozite sunt încă în uz prin CONPET sau utilizări militare, iar altele au fost privatizate sau conservate.
Legătura dintre Portul Constanţa şi rafinăriile Oil Terminal, Petrobrazi, Petrotel şi Petromidia poate constitui nucleul unui coridor logistic pentru alimentarea bazelor NATO din România, Bulgaria şi Turcia. Estimările indică între 250 şi 500 km de infrastructură existentă cu valoare strategică, iar pentru integrarea într‑un sistem aliat ar fi necesari 300–400 km noi de conducte, plus staţii de pompare, terminale şi depozite moderne.
Finanţarea ar putea proveni în mare parte din programe NATO şi UE pentru mobilitate şi infrastructură critică, iar investiţiile ar genera activitate economică importantă: contracte locale, lucrări de construcţii, echipamente şi locuri de muncă. Totodată, dezvoltarea unei astfel de reţele impune măsuri de protecţie împotriva sabotajului, atacurilor cibernetice şi provocărilor administrative sau politice.
Chisăliţă recomandă condiţii clare pentru a servi interesului naţional: păstrarea proprietăţii româneşti, utilizarea prin concesiuni sau acorduri de operare, finanţare externă majoritară, participarea firmelor româneşti la lucrări şi mentenanţă şi includerea şi a infrastructurii civile conexe. Dacă se realizează, România ar putea deveni nu doar beneficiarul, ci şi furnizorul infrastructurii logistice esenţiale pentru apărarea flancului estic.
Comentarii recente