Inițiativa celor Trei Mări face ca România să devină „poarta de acces” a Europei către Marea Neagră, având în vedere importanța geopolitică a noilor investiții.
Inițiativa celor Trei Mări face ca România să devină „poarta de acces” a Europei către Marea Neagră, având în vedere importanța geopolitică a noilor investiții.
Fondul de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări a adus investiţii de aproximativ 255 milioane de euro în economia României, iar impactul total estimat asupra PIB-ului României în perioada 2020-2035 este de 1,8 miliarde de euro, conform raportului de impact publicat marți. Raportul subliniază contribuţia semnificativă a Fondului la dezvoltarea economică a Europei Centrale şi de Est, inclusiv în România, prin mobilizarea de investiţii şi crearea de noi locuri de muncă. De asemenea, se menţionează că Fondul sprijină cinci companii active în sectoare strategice precum energia, infrastructura digitală şi transporturile, dintre care trei sunt prezente în România. Potrivit raportului, în perioada 2020-2035, Fondul va genera un impact cumulativ asupra PIB-ului regional de 9,4 miliarde de euro, din care 1,8 miliarde de euro vor reveni României. De asemenea, se subliniază că iniţiativa are un impact geopolitic tot mai mare în regiunea Europei Centrale şi de Est, în contextul problemelor energetice şi al securităţii economice şi militare.



Comentarii recente