Programul „Rabla” pentru persoane fizice îşi deschide sesiunea 2026 luni dimineaţă, iar înscrierile vor fi făcute exclusiv online, în aplicaţia dedicată a Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM). Potrivit AFM, înregistrările încep la ora 10:00.
Bugetul alocat pentru această ediţie este de 300 milioane de lei. Valoarea ecotichetelor aprobate este următoarea:
- 18.500 lei pentru un autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie pe hidrogen;
- 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică;
- 12.000 lei pentru un autovehicul nou hibrid;
- 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.
Solicitanţii trebuie să încarce în aplicaţie mai multe documente: cererea de finanţare descărcată din aplicaţie şi completată electronic (fără a fi semnată), actul de identitate valabil la data înscrierii, certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile faţă de bugetul de stat (emis de organul teritorial al Ministerului Finanţelor, nu mai vechi de 90 de zile) şi certificatul de atestare fiscală pentru impozitele şi taxele locale (emis de autoritatea publică locală, nu mai vechi de 30 de zile).
AFM menţionează că o persoană fizică poate solicita maximum două ecotichete într-o sesiune, câte unul pentru fiecare autovehicul nou pe care intenţionează să îl achiziţioneze.


Comentarii recente