Un grup de cercetători a folosit un model statistic cunoscut drept „Argumentul Apocalipsei” pentru a estima cât timp ar mai putea exista specia umană. Conform calculelor, omenirea ar putea dispărea în următorii 17.100 de ani, pe baza ipotezei că oamenii de azi sunt un eșantion aleatoriu din totalul tuturor oamenilor care au trăit şi vor trăi vreodată.
Modelul pornește de la o estimare istorică conform căreia aproximativ 117 miliarde de persoane s-au născut pe Pământ până în prezent. Pornind de la acest număr, cercetătorii au calculat că numărul total al oamenilor care vor exista vreodată ar putea fi de circa 2,34 trilioane, iar la acest nivel populaţia speciei ar atinge un prag care ar plasa sfârșitul într-un interval mediu de 17.100 de ani.
Ipoteza, propusă inițial de astrofizicianul Brandon Carter şi popularizată de filosoful John Leslie, se bazează pe principiul copernican şi atribuie o probabilitate de 95% estimării rezultate. Autorii şi critici ai modelului subliniază însă că acesta este un exerciţiu statistic, nu o predicţie a unor cauze concrete precum războaie, pandemii sau dezastre naturale.
Mulţi specialişti contestă utilitatea concluziilor, arătând că modelul nu ţine cont de factori majori: dezvoltarea tehnologică, inteligenţa artificială, medicina avansată sau posibila colonizare a altor planete. De asemenea, o cercetare separată a Universităţii din Milano sugera, într-o simulare din mai, că degradarea mediului ar putea reduce populaţia mondială la aproximativ două miliarde până în 2064, dar şi aceasta este prezentată de autori doar ca scenariu matematic, nu ca prognoză certă.
În esenţă, calculele atrag atenţia prin concluzii spectaculoase, însă comunitatea ştiinţifică recomandă prudenţă: viitorul omenirii depinde de numeroşi factori dificil de anticipat cu exactitate.


Comentarii recente