Europa se încălzește de aproape trei ori mai repede decât media globală, iar explicația oferită de climatologi este paradoxală: aerul mai curat. Un studiu publicat în Geophysical Research Letters arată că reducerea emisiilor industriale din ultimele decenii a redus concentrația de aerosoli de sulfat care, în trecut, reflectau o parte din radiația solară.
Potrivit cercetătorilor, temperatura medie a verilor din Europa de Vest a crescut cu circa 2,3°C din 1980, în vreme ce media globală a urcat cu 0,8°C în aceeași perioadă. Aerosolii au funcționat ca o „perdea” care atenua încălzirea; scăderea lor a făcut vizibilă o parte din încălzirea provocată de gazele cu efect de seră.
Studiul identifică totodată un mecanism atmosferic care amplifică fenomenul: undele Rossby ale curentului jet. Când aceste unde devin aproape staționare ele blochează circulația maselor de aer, favorizând «cupole de căldură» persistente și, astfel, valuri de căldură mai frecvente şi intense.
Cercetătorii arată că modelele climatice au subestimat până acum influența acestor oscilații atmosferice; recalibrarea modelelor pentru a surprinde mai bine undele Rossby aduce simulările mai aproape de observații. Autorii subliniază că reducerea poluării rămâne benefică pentru sănătate, dar a avut efectul secundar de a elimina un factor care masca parțial încălzirea globală.
Pe termen scurt, efectul reducerii aerosolilor va scădea, iar principalul motor al încălzirii va rămâne acumularea gazelor cu efect de seră, motiv pentru care strategiile de adaptare trebuie ajustate la riscul unor valuri de căldură tot mai intense.


Comentarii recente