Creșterea cheltuielilor pentru apărare poate deveni o oportunitate economică pentru România, prin crearea de locuri de muncă bine plătite, transfer tehnologic și consolidarea unei industrii naționale mai competitive. Specialiștii subliniază însă că aceste câștiguri nu apar de la sine: ele depind de capacitatea statului de a conecta cheltuielile militare cu economia reală și de implementarea unor politici coerente pe termen lung.
Potrivit analizei EY-Parthenon / DekaBank, deciziile NATO și UE marchează începutul unui ciclu extins pentru industria de apărare, cu un obiectiv la nivelul alianței de 5% din PIB pentru cheltuieli de apărare (3,5% pentru capabilități militare și 1,5% pentru investiții conexe). Atât cheltuielile pentru capabilități, estimate la circa 320 miliarde euro anual, cât și investițiile conexe, de aproximativ 330 miliarde euro pe an, vor genera cerere industrială susținută.
Distribuția investițiilor identificate în raport pune accent pe aerian (35%) și apărare antiaeriană (23%), urmate de forțe terestre (22%) și navale (21%). În România, programele majore de înzestrare — inclusiv achiziția a 67 de aeronave F-16, sisteme Patriot de circa 4 miliarde dolari, MANPAD Mistral de peste 600 milioane euro și programul SHORAD–VSHORAD de peste 2 miliarde euro — accentuează orientarea spre apărare aeriană.
Pe termen scurt, cheltuielile suplimentare pot tensiona bugetul public, dar, pe termen mediu și lung, ele pot declanșa efecte multiplicatoare: integrarea furnizorilor din metalurgie, siderurgie, auto, software și alte sectoare, crearea unui ecosistem industrial complex și creșterea cererii pentru forță de muncă specializată (ingineri, programatori, tehnicieni).
Raportul arată totodată un decalaj al industriei române de apărare, rezultatul unei perioade de subfinanțare: România nu are companii în top 100 global al producătorilor de apărare, în contrast cu Polonia (PGZ) și Cehia (Czechoslovak Group). Experiențele din regiune indică însă că, prin programe coerente și continuitate în producție, pot apărea actori industriali relevanți.
Concluzia experților EY este clară: beneficiile economice ale înarmării sunt posibile, dar condiționate de stabilitatea politicilor publice, parteneriate eficiente între stat și mediul privat și integrarea cererii militare în strategii industriale pe termen lung. Fără aceste elemente, investițiile riscă să rămână achiziții externe fără impact real asupra economiei interne.
Comentarii recente