Tot mai multe femei din China amână sau aleg să nu aibă copii, pe fondul scăderii accentuate a natalității și al îmbătrânirii populației, arată o analiză The Guardian.
Pentru decenii, statul a intervenit ferm în viața reproductivă: politica copilului unic (1980–2016) a limitat majoritatea familiilor la un singur copil, iar în unele regiuni au fost documentate avorturi şi sterilizări forţate. Astăzi, autoritățile încearcă să încurajeze creșterea natalității, după ce rata s-a prăbușit la 5,63 nașteri la 1.000 de locuitori anul trecut — cel mai scăzut nivel înregistrat.
Cu toate acestea, multe tinere declară că presiunile sociale şi guvernamentale nu mai funcționează. „Acum femeile au mai mult control asupra propriului corp, pentru că pot decide dacă vor să facă un avort sau să aibă copii”, spune Guligo Jia, regizoare din Beijing, în vârstă de 36 de ani.
Experții citați arată că factorul principal este economic: costurile ridicate pentru educație, locuințe şi îngrijire determină tinerii să amâne sau să renunțe la copii. „Nu vreau în mod special să am copii. Mai întâi trebuie să fiu independentă financiar”, afirmă Wang Yixuan, 26 de ani.
Studii recente indică o schimbare de atitudini: aproape 50% dintre femeile chineze între 18 şi 24 de ani spun că nu îşi doresc copii, faţă de 6% în 2012. Chiar şi subvenţiile şi facilităţile fiscale ale statului nu par suficiente pentru a contrabalansa costurile şi responsabilităţile creşterii copiilor.


Comentarii recente