Elevii înscriși la unitățile de învățământ din Cluj-Napoca pot prelungi, pe tot parcursul lunii septembrie, abonamentele gratuite de transport de anul trecut la automatele din stații. Conducerea Companiei de Transport Public Cluj-Napoca S.A. (CTP) avertizează că după 1 octombrie abonamentele expirate nu vor mai putea fi prelungite la aceste automate.
Pentru a evita aglomerația specifică începerii anului universitar, CTP recomandă ca elevii să își achiziționeze sau să își reîncarce abonamentele încă din septembrie. Elevii din Zona metropolitană vor preda cardurile sau cererile pentru carduri noi la școală; CTP va reîncărca abonamentele și le va returna unităților de învățământ în cel mai scurt timp.
Micuții din clasa pregătitoare vor primi cardurile încărcate prin intermediul școlii, pe baza tabelelor transmise de instituțiile de învățământ către CTP.
Cei care nu au avut anterior card sau l-au pierdut, dar și elevii care nu pot folosi automatele, se pot prezenta la centrele de vânzare CTP cu următoarele documente: carnetul de elev (vizat pe anul școlar 2026-2027) completat cu nume, prenume, CNP, adresă și număr matricol sau adeverință de la școală. În luna septembrie, carnetul fără viză pentru noul an școlar este acceptat. De asemenea, este necesară cartea de identitate sau certificatul de naștere pentru elevii sub 14 ani și dovada domiciliului în copie sau electronic (de exemplu adresa din carnetul de elev, copia cărții de identitate a părintelui sau declarație pe propria răspundere).


Comentarii recente