Ada Kaleh, odinioară o insulă strategică în mijlocul Dunării, a fost înghițită în anii 1960 de lacul de acumulare creat de barajul Porțile de Fier I. Deși debitele fluviului au scăzut recent la cote foarte mici, locul fostei cetăți rămâne la zeci de metri sub apă.
Insula, lungă aproape 1.800 de metri şi lată între 400 şi 500 de metri, se formase din pietriş şi nisip aduse de afluenți, fixate de vegetaţie. A fost locuită până la strămutarea forţată a comunităţii din anii ’60: câteva sute de familii, majoritar turce, au părăsit Ada Kaleh în timpul amenajării hidroenergetice care a început în 1964 şi a fost inaugurată în 1972.
Construcţia barajului a ridicat nivelul Dunării cu peste 30 de metri în amonte şi a dus la inundarea localităţilor şi insulelor din zonă. Peste 5.000 de locuitori au fost mutaţi în noua Orşova (1966–1971) sau în alte localităţi din regiune; unii s-au stabilit în Bucureşti, Constanţa sau au emigrat în Turcia.
Înainte de epoca modernă, Ada Kaleh a avut o importanţă militară considerabilă: era un punct cheie la Porţile de Fier şi a fost disputată de otomani, habsburgi şi alte forţe. Fortificaţiile au fost comparate de contemporani cu Gibraltarul din cauza poziţiei dominante asupra trecerii pe Dunăre.
În anii ’60 au fost demontate şi transportate unele elemente ale insulei pentru a fi reconstruite pe ostrovul Şimian, proiect care a rămas neterminat în anii ’80. Pe Şimian au rămas ruinele fortificaţiei; din 2025 insula figurează simbolic pe traseul turistic Via Transilvanica.
Comentarii recente