Președintele României, Nicușor Dan, a transmis Parlamentului solicitarea de reexaminare a legii care permite modificarea limitelor unor arii naturale protejate pentru realizarea unor proiecte hidroenergetice și care introduce excepții de la evaluarea impactului asupra mediului.
Legea prevede că, la cererea beneficiarului, autoritatea centrală pentru protecția mediului, apelor și pădurilor poate scoate anumite suprafețe din limitele ariilor protejate, în cazul unor amenajări hidroenergetice aprobate sau aflate în execuție înainte de 29 iunie 2007. De asemenea, actul normativ exceptă de la evaluarea impactului asupra mediului anumite proiecte legate de apărarea națională, reacția la situații de urgență sau lucrările de mentenanță, retehnologizare sau modernizare la capacități energetice existente în arii protejate.
În cererea de reexaminare, Nicușor Dan invocă faptul că fundamentarea inițială a proiectului se baza în principal pe date din 2021 și pe concluziile unei comisii parlamentare de anchetă, fără actualizări tehnice, energetice, economice sau de mediu. El subliniază că aprobarea anterioară a unui proiect (înainte de 29 iunie 2007) nu garantează fezabilitatea tehnică, utilitatea energetică sau sustenabilitatea economică în prezent.
Președintele semnalează riscuri legate de definiția neclară a noțiunii de „beneficiar”, de posibilitatea aplicării derogărilor fără limite temporale şi cere introducerea unor garanții tehnice și de mediu clare. De asemenea, atrage atenția că exceptarea generală de la evaluarea impactului nu diferențiază între mentenanță și intervenţii care pot crește puterea sau extinde infrastructura, motiv pentru care solicită restricționarea sau clarificarea acestor excepții.


Comentarii recente