O explozie urmată de incendiu a izbucnit sâmbătă dimineață într-un apartament situat la parterul unui bloc cu patru etaje din Timișoara, pe strada Versului. Alarma a fost dată în jurul orei 05:50.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje ale ISU Timiș, inclusiv autospeciale de stingere, autospecială de primă intervenție și comandă, echipaj SMURD, echipaj CBRN, precum și o autospecială pentru transport personal și victime multiple din cadrul Detașamentului 2 și o ambulanță SAJ.
Incendiul a fost stins înainte de a se extinde la etajele superioare. Trei persoane au suferit răni și au primit îngrijiri medicale. În total, 43 de oameni s-au autoevacuat sau au fost evacuați de echipele de intervenție.
Reprezentanții ISU Timiș au anunțat că alimentarea cu gaze naturale a blocului a fost întreruptă. Măsurătorile efectuate de echipajul CBRN și de reprezentanții Delgaz nu au indicat scurgeri de gaze sau valori care să depășească limitele normale.
Din primele verificări, explozia ar fi fost cauzată de o trotinetă electrică, conform informațiilor apărute în presa locală.


Comentarii recente