Autoritățile veterinare investighează un focar de variolă ovină în două județe, Vâlcea și Gorj, după primele suspiciuni apărute la o fermă din satul Drăgoieni, lângă Târgu Jiu. Analizele de laborator au confirmat virusul la peste 300 de animale dintr-o primă evaluare, ancheta fiind extinsă la restul efectivului aflat la pășunat în zona Pasul Urdele și Rânca.
Peste 500 de animale au fost testate în continuare, fiind confirmate infectări suplimentare; în total, autoritățile estimează că vor fi sacrificate şi neutralizate peste 800 de ovine pentru a limita răspândirea bolii. Din cauza lipsei unui incinerator autorizat în Gorj, cadavrele vor fi îngropate, au precizat surse locale.
Focarul este gestionat de DSVSA Gorj și DSVSA Vâlcea, zona Pasul Urdele aflându-se la limita dintre cele două județe. În context au apărut şi reacţii publice: președintele AUR, George Simion, a vizitat ferma vizată, iar în mediul online au proliferat teorii conspirative care neagă existența bolii sau susțin intervenții deliberate.
Constanța Ștefan, președinta Asociației „Țara Loviștei”, atrage atenția că astfel de teorii cresc atunci când controlul epidemiologic este ineficient. Ea reclamă birocrația și prevederile care obligă transferul administrativ al animalelor la fiecare deplasare pe pășuni, măsuri care, susține ea, complică urmărirea stării de sănătate a turmelor și pot agrava situația.
Ștefan semnalează și problemele financiare ale sistemului: tăieri din bugetele ANSVSA au redus inspecțiile și monitorizarea după criza din 2024, iar în 2025 nu s-au efectuat controale esențiale. În plus, medicii veterinari concesionari lucrează adesea pe datorie, iar mulți renunță din lipsă de resurse.
Autoritățile verifică dacă nereguli privind identificarea şi transportul animalelor au contribuit la răspândire. Crescătorii cer clarificări legislative privind transhumanța, carnetul de sănătate al turmei și mecanisme clare de trasabilitate, precum și soluții pentru a primi despăgubiri atunci când animalele sunt sacrificate în focare.


Comentarii recente