Liga Studenților din Iași anunță că va propune parlamentarilor modificări ale Legii Învățământului Superior, ca reacție la arestarea preventivă a lectorului Alexandru Toader, fiul fostului ministru Tudorel Toader, cercetat pentru viol, agresiune sexuală, tentativă la agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual.
Organizația își exprimă solidaritatea cu victimele și atrage atenția asupra lipsei unor mecanisme reale prin care studenții să se poată proteja de abuzurile cadrelor didactice. Într-un comunicat, Liga propune mai multe măsuri ce urmează a fi puse într-un proiect legislativ: dreptul studenților de a contesta notele în fața unor comisii independente; posibilitatea înregistrării audio-video a examenelor orale și practice, la cererea studentului; revenirea la publicarea nominală a evaluărilor cadrelor didactice și implementarea unui mecanism clar de evaluare la finalul fiecărui semestru.
De asemenea, se propune obligarea comisiilor de etică universitare să sesizeze organele penale când constată fapte ce pot constitui infracțiuni, precizând că aceste comisii nu trebuie să se substituie parchetelor.
Liga salută decizia Universității „Alexandru Ioan Cuza” de a suspenda predarea la anii superiori pentru Tudorel Toader și Andreea Urda, argumentând că măsura previne contactul cu potențiale victime și martori. Organizația cere totodată ca universitatea să suporte costurile reluării studiilor de către studentele care au abandonat din cauza abuzurilor și cheltuielile pentru programe de terapie, inclusiv la psihoterapeuți externi.
Reprezentanții Ligii amintesc controversele privind avansarea academică a lui Alexandru Toader, obținerea postului de asistent titular în 2019 fără concurs şi observațiile din 2021 legate de neîndeplinirea unor criterii minimale pentru promovare.
Alexandru Toader a fost acuzat în noiembrie 2025 de două studente pentru hărțuire sexuală; în octombrie 2026 a fost reținut, iar magistrații Curții de Apel Iași i-au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.


Comentarii recente