Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au făcut joi 18 percheziții domiciliare într-un dosar privind furtul unor cantități importante de cabluri din cupru de pe șantierul Termocentralei Mintia. Ancheta vizează 12 angajați ai șantierului bănuiți că ar fi participat la sustragere, transport sau valorificare a materialelor.
Prejudiciul este estimat la aproape 600.000 de euro. La domiciliile persoanelor cercetate au fost ridicate fragmente de cablu din cupru și sume de bani, în lei și valută.
Cercetările au început în urma unei sesizări formulate la sfârșitul lunii august 2026, după ce reprezentanții unei societăți comerciale au constatat că, în mod repetat, cabluri depozitate în incinta șantierului dispăruseră. Pe baza probelor, polițiștii au dispus continuarea cercetărilor față de cele 12 persoane pentru furt cu consecințe deosebit de grave, furt, complicitate la furt și tăinuire, în funcție de rolul fiecăruia.
Persoanele cercetate, cu vârste între 22 și 48 de ani, sunt din Deva, Hunedoara, Băița, Sântămăria‑Orlea, Vețel, Vorța, Ilia și Simeria. Pe numele lor au fost emise mandate de aducere, iar suspecții au fost conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara pentru audieri. Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, iar acțiunea a beneficiat de sprijinul mai multor structuri ale IPJ Hunedoara și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale.


Comentarii recente