Un accident rutier mortal a avut loc miercuri, 26 august, pe DJ381, între localitatea Ciocârlia și Autostrada A2. În eveniment au fost implicate un autoturism şi două ansambluri de vehicule.
Autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 55 de ani a intrat iniţial în coliziune cu un ansamblu format din autoutilitară şi semiremorcă, la volanul căruia se afla un bărbat de 51 de ani. În urma impactului, maşina a fost proiectată într-un al doilea ansamblu condus de un bărbat de 43 de ani.
Echipajele de intervenţie ale SAJ şi SMURD, precum şi un elicopter medical, au ajuns la faţa locului. Şoferul autoturismului a rămas încarcerat şi inconştient; a fost descarcerat şi supus manevrelor de resuscitare, însă a fost declarat decedat.
Alte trei persoane implicate, între care un copil de 10 ani, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Cei doi şoferi ai ansamblurilor au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Poliţia continuă cercetările pentru a stabili dinamica şi cauzele exacte ale producerii accidentului.


Comentarii recente