Un medic stomatolog din Călărași, în vârstă de 35 de ani, a fost găsit fără viață duminică dimineață în propriul cabinet situat la parterul unui imobil din zona Poșta 4. Bărbatul, născut pe 30 iulie 1990, a fost descoperit în jurul orei 07:20, potrivit reprezentanților locale.
Surse apropiate familiei susțin că medicul nu era cunoscut cu probleme personale, nu avea datorii sau conflicte și nu dădea semne că ar trece printr-o criză. Descoperirea gestului extrem a şocat comunitatea locală.
Polițiștii au izolat rapid zona, iar la fața locului au intervenit lucrători din Serviciul de Investigații Criminale și specialiști criminaliști. Aceștia au constatat că nu existau urme vizibile de violență, cu excepția semnului lăsat de spânzurare.
Cadavrul, al cărui domiciliu era în zona H17 din Călărași, a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Călărași pentru necropsie, în vederea stabilirii cauzei decesului. A fost deschis un dosar penal, iar ancheta continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași.


Comentarii recente