Un băiat în vârstă de şase ani a fost transportat de urgenţă la spital după ce a căzut de la etajul al doilea al blocului în care locuia, în Sectorul 3 al Capitalei. Incidentul a fost semnalat marți printr-un apel la 112, conform informațiilor comunicate de autorități.
La faţa locului au intervenit poliţiştii Secţiei 13 şi un echipaj medical, care i-au acordat copilului primele îngrijiri înainte ca acesta să fie dus la spital pentru investigaţii şi tratament de specialitate. Verificările preliminare au indicat că minorul s-a „precipitat de la etajul 2 al imobilului în care locuia”.
Poliţiştii Secţiei 13 au deschis cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul, iar unitatea de parchet competentă va fi informată pentru continuarea procedurilor legale.
În acelaşi comunicat se reaminteşte că, în urmă cu trei zile, un copil de patru ani a căzut de la etajul trei al unui bloc din Sebeş, iar în luna martie un copil de cinci ani a căzut de la etajul opt al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei.


Comentarii recente